24 nov. 2010

*

" ştii, nu e vina mea de ceea ce s-a întamplat şi nici unul din noi nu are nicio vină că am început să ţin la tine. Nu putem vedea în viitor ca să aflăm ce se va întampla. Ştiu că vei fi supărat pe mine, dar eu nu am nicio vină că nu ţi-am putut spune din cauză că mi-e teamă de răspunsul tău! nu vreau să stricăm o prietenie din cauza unei banalităţi. "

*

with love , :D

16 nov. 2010

middle of November ..


Niciodată nu am mai avut sentimentul pe care-l am acum; nu credeam că voi avea nevoie de o mângâiere care să-mi aline durerea. Simt nevoia unei vorbe bune, care să mă încurajeze în ceea ce fac!

E o poveste ce-mi arde durerea şi chiar m-am săturat să mă doară obsesia mea.


Mor de dor şi mă doare de mor, dup-o mască de fier, nu voi muri să renasc, să iubesc şi voi arde din nou să sper..


Este o poveste cu tine; scriu un capitol final şi voi pleca. Din povestea ce arde voi arunca cu cenuşă în zare să pot uita de tine.


Mijlocul lui Noiembrie, sfârşitul toamnei.. momente grele, ura şi dragostea s-au contopit într-un sentiment foarte puternic.

31 oct. 2010

Mă gândesc dacă eu am greşit, mă gândesc dacă tu m-ai minţit, vreau să plâng, de tine să uit..
Nu mai vreau suferinţă..

27 oct. 2010

20 oct. 2010

Lost

Şi sunt atât de aproape de tine, dar nimeni nu-şi dă seama.. Nu ştiu cum să încep să-ţi spun ceea ce simt, dar mereu când încerc mă împiedică cineva. Mă simt pierdută în vise; nu mai ştiu care realitatea. Pierdută între adevăr şi minciună. Piedută între noapte şi zi. Nu pot sta, nu ştiu când autobuzul pleacă din staţie. Mereu sunt pe drumurile vieţii. Pierdută între iubire şi gelozie. Balanţa trebuie să fie egală. Nu mai multă gelozie decât dragoste. Rar găseşti iubire adevărată; doi într-unul.
Visez la o planetă a cărui nume nu i-l pot spune; acea planetă care mă face să fiu pierdută-n spaţiu. Mereu voi fi acolo pentru tine, când vei ştii să apreciezi ceea ce ai, îţi vei da seama că cei ce te iubesc sunt chiar lângă tine, iar tu nu ţi-ai dat seama.

really true
CodrinaC

17 oct. 2010

Fight

Lupta cu realitatea o ducem zilnic, dar nu ştim cine câstigă.
Ştii? mereu am trăit cu gândul că “o să fie bine!”, dar mereu s-a dovedit a fi contrariul. Regret că timpul a trecut atât de repede, încat a luat si acele momente minunate din viaţa.
Odată, am crezut că destinul este scris in stele, dar cine mi-a confirmat asta? Nimeni. Încă mai visez cu ochii deschişi. Îmi imaginez cum va fi lumea după sfarşitul meu; tot la fel de egoistă va fi? tot la fel de ipocrită şi de mincinoasă? Noi apreciem oamenii după ce mor!
Cine ne croieşte drumul în viaţa? Noi? Nu.
Parcă există o carte imaginară care are reguli stricte, iar noi le executăm zilnic.
Mă gândesc la ziua de mâine, dar ceva mă împiedică. Nu vreau să mă mai gândesc la ceea ce este “imposibil” pentru mine. De aş putea, aş opri timpul în loc, să mă duc la acea persoană la care ţin şi să-i spun “te iubesc”; imposibil!

always myself
CodrinaC

1 oct. 2010

It`s October! / Smile

It`s Autunm. It`s October!

Zambeste! Toamna a venit cu un val de culori.
Zambeste, ca ai de ce. Prietenii vor fi mereu langa tine!
Zambeste, o viata ai!


*Be your own best friend. Never ever, put yourself down. - Paulo Coelho
CodrinaC

23 sept. 2010

for you!

Listen: Jaar Project- Oda ochilor tai ;x
Chriss ft. Allexandra- Strig spre tine ;x
CodrinaC

Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche.

*Dansez cu pozele vechi sa-mi amintesc de mine
Parca nu mai cunosc pe nimeni, vad doar fete straine,
Sunt singura ca n-am crezut in suflete pereche
Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche.

Nu si de acum! Pot spune ca am trecut de bariera ce nu-mi permitea sa visez la "printul din poveste". Gata! E viata mea, fac ce vreau cu ea.

*Am si oameni falsi in viata , dar ascunsi dupa minciuni,
Si cand imi vine sa mi dau palme, ei se ofera sa mi de a pumni..
Parca aud voci in cap
Ca o idioata, promit din nou ca nu mai cred in promisiuni..
Nu mai cred in barbati, ma fut in ele destine.

Listen: Vescan-Dansez cu pozele vechi ;x
CodrinaC

20 sept. 2010

When ?

Cand voi gasi acea persoana caruia i-as putea spune "prieten adevarat" ?
Cand voi gasi adevarata iubire ?
Cand voi gasi acele persoane carora sa le spun necazurile mele ?
Cand voi gasi linistea sufleteasca, de care am mare nevoie ?
Cand voi gasi acea persoana in care sa ma refugiez ?
Cand se vor termina toate relele ce ne inconjoara ?
Cand va inceta lumea asta sa fie atat de ipocrita?
Cand va inceta lumea sa ma minta in fata ?
Cand voi afla raspunsul la intrebarile astea idioate ?

( nu e vorba de mine :DD )

Listen: Britney Spears- Love the hurt away ;x
CodrinaC

I can`t understand why ..

Doar minciuni gasesti pe strazi, in suflete, in persoane; in general. Oamenii te joaca pe degete; ii lasi. De ce frate? De ce nu ripostezi? De ce nu faci ceva ca sa inceteze?
Te doare. Este o durere insuportabila, durerea pe care o simti atunci cand cineva te tradeaza.
Nu te lasa, fa ceva ca acei oameni sa inceteze sa mai faca asta, pentru ca ei nu stiu cat de tare doare!
Doare, foarte, foarte tare. Te minti singur spunand ca nu-i adevarat, dar te inseli. Traim intr-o lume unde minciunile sunt regine. Mereu ajungem sa spunem minciuni; mereu ne refugiem in minciuni si ajungi sa-ti spui: "am gresit cand am spus minciuna aia, vor fi doar lucruri rele pe urma.."
Crezi ca oamenii iti sunt superiori? Nu frate, tu ii lasi sa-ti fie superiori, si gresesti facand asta.
Asculta-ti inima, fa ce-ti spune ea. Nu poti porunci inimii!

Listen: Shayne Word- No promises ;x
CodrinaC

19 sept. 2010

A year without rain

Can you feel me when I think about you
With every breath I take
Every minute no matter what I do
My world is an empty place

It's like I've been wondering the desert
For a thousand days
Don't if it's a mirage but I always see your face baby

Chorus
I'm missing you so much
Can't help it I'm in love
A day without you is like a year without rain
I need you by my side don't know how I'll survive
A day without you is like a year without rain

The stars are burning I hear you voice in my mind
Can't you hear me I'm calling
My heart is yearning like the ocean that's running dry
Catch me now I'm falling
It's like the ground is crumbling underneath my feet
Won't you save me it's gonna be in my sume
When you get back to me

Chorus:
I'm missing you so much
Can't help it I'm in love
A day without you is like a year without rain
I need you by my side don't know how I'll survive
A day without you is like a year without rain

So let this drought come to an end
And make this desert flower again
I'm so glad you found me standing around me
It's a world of wonder with you in my life
So hurry baby don't waste no more time
I need you nearer I can't explain
But a day without you is like a year without rain

CodrinaC -> I love this song; this song is for you;

16 sept. 2010

Last year together!

As opri timpul in loc daca as putea, numai ca sa stau cu voi mai mult timp!
A venit si ultimul an inpreuna.. nu vreau sa ma gandesc la ce o sa urmeze, chiar nu vreau; suntem la inceput, avem multe amintiri placute, impreuna!
Nu vreau ca visul sa se termine!

LoveYouAll
CodrinaC

13 sept. 2010

Thanks for your hypocrisy!

Mda.. sunt unii oameni carora le putem, spune prieteni, dar ei ne vor numi tot prieteni? sau doar ne folosesc pentru a ajunge la alte persoane, mai "populare"..
Sa spunem ca dupa o lunga perioada de timp te regasesti cu cel mai bun prieten din copilarie, iar in timp apar alti prieteni noi pentru el si tu te simti marginalizat, lasat in urma.. dat uitarii pentru el. Vorbesti cu el pe mess, iar apoi intra CEL mai bun prieten al lui, iar pe tine te lasa balta. Lasa totul balta pentru el!
Buun.. revine in oras pentru o bucata de timp, te revezi cu el dupa ceva timp.. petrece ceva timp cu tine apoi sta cu orele la telefon cu cel mai bun prieten; petrec cateva nopti impreuna in timp ce tu te uiti la TV sau citesti o carte. Intr-un tarziu iti dai seama ca asa va fii mereu; persoana pe care o numesti "prieten", nu-ti va da atentie cand apare prin peisaj altcineva mai important ca tine.. ma rog.. sa zicem ca ocazional se intampla sa te bage in seama, dar nici atunci nu prea.. si-ti mai spune si "prieten adevarat". Halal prieteni mai gasesti in ziua de azi.

CodrinaC

23 aug. 2010

Fly to your heart

Watch all the flowers, dance with the wind. Listen to snowflakes, whisper your name; feel all the wonder; lifting your dreams. You can fly.. fly to who you are, climb upon a star. You`ll find your wings; fly to your heart. Touch every rainbow, paiting the sky, look at the magic, glide through your life. A Sprinkle of Pixie dust, circles the night. Everywhere you go, you`re soul will find a home, you`ll be free. Fly to the hights of all you can be, soar on the hope of marvelous things.

The gift of a friend

Sometimes you think you`ll be fne by yourself, because a dream is a wish you make all your own. It`s easy to feel like you don`t need help, but it`s harder to walk on your own, you`ll change inside when you realize the world comes to life and everything bright from beginning to end; when you have a friend by your side. That helps you to find the beauty of all when you`ll open your heart and belive in the gift of a friend. Someone who knows when you`re lost and you`re scared, they`re through the highs and the lows. Someone you can count on beside you wherever you go you`ll change inside. Belive in the gift of a friend and when your hope crashes down shatternig to the ground, you feel all alone. When you don`t know which way to go and there`s no such leading you on; you`re not alone. Belive in; when you belive in; you can belive in the gift of a friend!

19 aug. 2010

Cine are nevoie de prieteni?

Unii au multi, altii au mai putini, unii tin la ei mai mult ca la frati, altii nu stiu sa-i aprecieze deloc, insa cu totii ni-i dorim. Este vorba despre prieteni- fiecare dintre noi are macar un prieten sau o prietena buna. Si cu totii avem nevoie de ei. Dar cum reusim sa ne facem prieteni si, mai ales, cum facem sa-i pastram?

Ai vreun prieten bun pe care il poti suna la nevoie? Exista cineva printre cunoscutii tai care ar veni in fuga sa te ajute imediat? Ai vreun grup de prieteni cu care ai iesi regulat? Pe cineva pe care sa suni si sa-l chemi la un film pe nepusa masa? Sau cu care sa iesi la shopping si la o plimbare? Dar ai si vreun prieten cu care sa te poti certa, dupa care sa va intalniti a doua zi de parca nimic nu s-ar fi intamplat?Daca raspunsul la aceste intrebari este NU, atunci ai nevoie sa socializezi mai des cu cei de varsta ta.

O perioada grea
- adolescenta este perioada destul de dificila si din puncutl de vedere al prieteniilor. Numai unii dintre adolescenti par sa posede abilitatea de a socializa foarte usor, de a intra in vorba cu oricune, oricand. Altii, in schimb, se retrag intr-o carapace, uneori incapabil de a stabili contacte cu ceilalti. Motivele sunt multiple: nesiguranta, imaturitate emotionala, lipsa increderii de sine.. Insa de prieteni avem nevoie cu totii , indiferent ca suntem persoane deschise sau inchise.

Arta prieteniei
-a stabili contacte cu potentiali prieteni nu este, de fapt, un lucru prea greu. Tot ce trebuie sa faci este sa dai dovada de o atitudine deschisa si prietenoasa. Pentru ca ocazii de a intalni oameni noi se ivesc mereu: la scoala, in activitati extrascolare sau prin prieteni. Important este sa fii dispus si sa arati ca esti dispus sa legi prietenii, sa nu ai idei preconcepute sau sa categorisesti oamenii inainte de a-i cunoaste. Daca vrei sa ai mai multi prieteni, trebuie sa respecti oamenii si sa-i tratezi asa cum ti-ai trata un bun prieten. Respecta-i pentru ceea ce sunt in loc sa incerci sa-i schimbi, sa-i vorbesti de rau sau chiar sa faci misto de ei. Fiecare individ e unic in felul sau si cu cat acceptam mai repede acest lucru, cu atat mai bine pentru noi. Nu profita de cei slabi, ci fii draguta/dragut cu toti. Ba poate chiar daca cineva e nepoliticos cu tine, tu nu-i plati cu aceeasi moneda. Fii toleranta/tolerant, nu privi cu superioritate nefondata su iti vei face prieteni usor.

Pastreaza-ti prietenii
-insa adevarata problema vine abia acum: cum faci sa si pastrezi perieteniile? Pentru ca este o varsta la care relatiile si prieteniile se fac si se desfac usor, iar sentimentele sunt de multe ori exagerate, confundate sau pur si simplu intalnite pentru prima oara. Pentru ca a-ti face prieteni nu e tot; adevarata arta consta in a-i pastra.

Fii alaturi de prietenii tai
-daca o prietena/prieten are probleme si trece printr-o perioada mai grea, nu ezita sa-i spui ca ii esti alaturi daca are nevoie de ceva. Poate chiar are nevoie de ajutor, dar nu indrazneste sa ti-l ceara, insa stiind ca ii esti alaturi, va apela la tine cu incredere.

Fa-i sa se simta speciali
-daca ai unul (sau mai multi) prieteni la care tii in mod deosebit, arata-le ca sunt ceva special pentru tine. Nu-i trata ca pe oricare alti amici, ci cu mai multa atentie. Tuturor ne place sa ni se arate ca ocupam un loc special in inima cuiva.

Fii un bun ascultator/ascultatoare
-uneori iti face bine doare sa povestesti cuiva ce ai pe suflet, cuiva care te asculta cu atentie, fara sa te tot intrerupa si sa-ti dea sfaturi si sugestii. Incearca sa-ti asculti perietena/prietenul cu atentie pana la capat cand are ceva de spus, abia apoi spune-ti parerea sau punctul de vedere.

Nu uita lucrurile importante
-ziua de nastere, de nume, sarbatori.. nu e nevoie decat de un telefon si un "la multi ani" pentru ca prietenii tai sa stie ca te gandesti la ei si-i apreciezi. Ca doar si tie iti place cand se gandesc ei la tine, nu?

Nu fi invidioasa/invidios
-invidia, gelozia strica relatiile. Ce daca ea a obtinut o nota mai buna la examen? Probabil ca a si stat mai mult cu burta pe carte decat tine. Si ce daca are un prieten atat de sweet? O sa-ti faci si tu unul. Mai bine bucura-te pentru ea decat s-o invidiezi sau sa fii geloasa aiurea.

Nu-ti vorbi prietenii de rau
-oricat de tare te-ai certa cu vreun prieten/vreo prietena, nu te razbuna facandu-i mizerii sau vorbindu-l/vorbind-o de rau cu alti prieteni. In aceeasi categorie intra si a vorbi de rau persoanele apropiate lui/ei sau a-i intoarce pe ceilalti impotriva lui/ei. Pur si simplu nu face nimic din ce stii ca nu i-ar placea.

Mergi pe sinceritate
-daca un prieten iti cere parerea intr-o anumita chestiune, spune-i sincer ce crezi tu ca ar fi cel mai bun lucru de facut. S-ar putea sa nu fie de acord. Dar pana la urma e posibil sa ajunga la vorba ta. Sinceritatea e cel mai bun lucru intr-o prietenie, iar atunci cand vezi ca un prieten face o greseala, atrage-i atentia cu blandete daca este spre binele sau.

Invata sa spui "iarta-ma"
-daca ti s-a intamplat sa-ti ranesti un prieten cu vorbe grele, atunci cere-ti scuze din suflet!

Incurajeaza-i cand e nevoie
-poate ca nu are nevoiedecat de un pic de incurajare pentru a indrazni sa faca ceea ce si-a propus sau sa-si urmeze un vis. Fii alaturi de prietena ta cu incurajari si sustine-o in tot ce iti propune.

Ai incereder in prietenii tai
-increderea sta la baza tuturor relatiilor adevarate si aici se va face diferenta intre prieteniile adevarate si cele fake. Nu-ti trada prietenii si nu le spune secretele mai departe.

Distrati-va impreuna
-a te bucura de viata sau a te distra face parte din lucrurile care consolideaza o prietenie. Nu sta toata ziua la calculator, ci faceti lucruri impreuna: mergeti la film,la shopping, la un chappuccino sau pur si simplu stati de vorba si povestiti cate in luna si-n stele.

Prietenii din interes
-exista oameni care au multi prieteni, dar niciunul adevarat. Printre acestia se numara de regula vedetele, oamenii cu faima sau cei cu bani, in jurul carora se strang asa-zisi prieteni, care-si urmaresc interesul si care, la un moment dat, se dovedesc a fi prieteni falsi. Daca, de exemplu, faci parte dintre fetele populare, cu tone de amici si cunostinte, cu colege care te admira si te copiaza, gandeste-te numai cati prieteni ti-ar ramane cu adevarat daca de maine nu ai mai fi fata populara, ci doar o simpla colega, modesta, fara prea multe posibilitati si fara "legaturi moderne". La fel de multe prietene ai avea? Cu siguranta, nu. Abia prietenii ramasi dupa aceasta selectie se pot considera prieteni care tin la tin la tine pentru ceea ce esti tu, "dezbracata" de toata poleiala care te face atat de stralucitoare si care ia ochii celor din jur. Si tine minte: trateaza-ti prietenii mereu cum ai vrea sa fii si tu tratata.

17 aug. 2010

viata..

Daca viata ar fi un joc, invata sa-i respecti regulile..
Sa fii modest si sa nu dezmaduiesti atunci cand pierzi,
Primeste lauda meritata fara inganfare.
Daca in viata trebuie sa suferi, sa-ti dea Dumnezeu rabdare de fier, ca sa suferi in tacere.
Invata ca sa invingi, iar daca nu castigi, poarta infrangerea cu demnitate.

1 aug. 2010

like there`s no tomorrow


If time can turn into day and we left too many things to say. If we could turn it back. What would we want to change? Come on, we gotta make a stand. What have we got to lose? The choise is in our hands and we can find a way to do anything, if we try to live like there`s no tomorrow because all we have is here, right now. Love like it`s all that we know the only chance that I ever found. Belive in what we feel inside. Belive and it will never die. Don`t ever let this life pass us by. Live like there`s no tomorrow. If there never was a night or day and memories could fade away. Then there`d be nothing left, but the dreams we made take a leap in faith and hope you fly. Feel what it`s like to be alive, give it all that we`ve got and lay it all on the line. Be here by my side, we`ll do this together, just you and me. Nothing is impossibile.

6 iul. 2010

I`m not a girl, not yet a woman

Te-ntrebi unde a disparut acea fata zambareata de acum cativa ani?
Te-ntrebi cu ce monstru stai de vorba in momentul de fata?
Te-ntrebi ce va face fata ta peste cativa ani?

Sunt intrebari la care o mama nu poate gasi raspunsul, desi este ingrijorata deoarece nu stie ce va face "draga ei fetita" peste cativa ani..

Cateva minute mai devreme.. ma gandeam oare cum va fi in prima zi de scoala in clasa I. Cum va fi sa tin stiloul pentru prima data in mana.. Sa descifrez randurile pline de litere. Eram doar un copil inocent.
Abea iesisem pe usa caminului ca un copil si intram pe usa scolii ca un elev (bobocel).

Cateva minute mai tarziu ma voi gandi cum va fi la liceu (inca sunt in gimnaziu!).. profesori severi; mai multe teze.. Grea e viata!

In prezent.. sunt la granita.

O viata ai! Profita de ea! Nu o lasa sa treaca pe langa tine!

21 iun. 2010

S-au vazut,Prima oara intr-o seara de mai,S-au placut,El avea parul scurt, ea balai.Parca se cunosteau,Ochi in ochi se priveau,Ca si cand timpul ar sta in loc.

Iubirea este o forţă care transformă şi face ca sufletul omului să fie mai bun.

Ce este adevăratul Eu? E ceea ce eşti dumneata, nu ceea ce fac ceilalţi din dumneata.

În dragoste nimeni nu poate leza pe nimeni, fiecare este răspunzător pentru ceea ce simte şi nu putem da vina pe altul pentru asta. Nimeni nu pierde pe nimeni pentru că nimeni nu posedă pe nimeni.

Dragostea autentică este complet lipsită de egoism, ea dăinuie chiar dacă sunt necesare sacrificii personale pentru menţinerea relaţiei.

Un războinic al luminii nu-şi petrece zilele încercând să joace rolul pe care i l-au ales alţii. Un războinic al luminii nu-şi pierde timpul ascultând provocări; el are un destin de împlinit. Un războinic al luminii îşi cunoaşte defectele, dar işi cunoaşte şi calităţile. Un războinic al luminii face întotdeauna tot ce-i stă în puteri şi aşteaptă acelaşi lucru de la ceilalţi. Ştie că şi cea mai îndepărtată stea din Univers se oglindeşte în lucrurile din jurul lui. (Paulo Coelho)

Simt ca noi doi traim ca doi eroi de film.Ne potrivim intr-atat ca totul vine turnat..Gen de program-romance, un pic de drama si antren..Indragostiti parca zici ca nu e adevarat

Asa ca n-ai cum sa ma ranesti.Cineva a facut asta deja, inaintea ta.N-ai cum sa ma ranesti,Dar ai putea, in schimb,Sa ma iubesti ..

20 iun. 2010

Viaţa este uneori foarte zgârcită: trec zile, săptămâni, luni şi ani fără să simţi nimic nou. Totuşi, odată ce se deschide o uşă, o adevărată avalanşă pătrunde prin spaţiul deschis. Acum nu ai nimic, iar în clipa următoare ai mai mult decât poţi accepta.

Când nu mai aveam nimic de pierdut, am primit totul. Când am încetat a fi cine eram, m-am regăsit pe mine însămi. Când am cunoscut umilinţa şi supunerea, am devenit liberă.

29 apr. 2010

Jurământul chinezesc al prieteniei


" Vreau să fiu prietena ta, de-a pururea, fără-ncetare. Până când dealurile vor fi şes şi râurile vor seca. Până când vor fi fulgere şi tunete iarna şi va ninge vara. Până când cerul şi pământul se vor contopi. Până atunci nu mă voi despărţi de tine. "

China, secolul I
şi ţi-am scris rândurile astea pentru tine!
pentru că tu eşti cea mai specială!
te iubesc mult. :x (corina)

10 apr. 2010

Un defect al femeii.


Cand Dumnezeu a facut femeia, deja era in a sasea zi de munca si facea ore suplimentare. Atunci aparu un inger si-l intreba:
- De ce iti pierzi atata timp cu asta?
- Ai vazut cartea tehnica? Trebuie sa fie lavabila in totalitate, dar sa nu fie de plastic, sa aiba mai mult de 200 de piese mobile si in acelasi timp sa fie capabila sa functioneze fiind alimentata cu orice, chiar si cu resturi. In poala ei sa stea comod patru copii, si in acelasi timp, sa aiba un sarut cu care sa poata vindeca de la un genunchi julit pana la o inima ranita, si o sa faca totul numai cu doua maini.
Ingerul se minuna de cerinte.
- Cu doar doua maini? Imposibil! E prea multa munca pentru o singura zi. Asteapta pana maine, pana sa o termini.
- Nu! N-am s-o las pe maine! Sunt pe punctul de a termina aceasta creatie care este favorita inimiii mele. Ea se poate vindeca singura cand este bolnava si poate munci pana la 18 ore pe zi.
Ingerul se apropie si atinse femeia.
- Dar ai facut-o atat de delicata..
- Este delicata, dar in acelasi timp puternica. Nu-ti poti imagina cat e de rezistenta si de cate reusite e in stare.
- O sa fie in stare sa gandeasca?
- Nu numai sa gandeasca, ci si sa negocieze.
Atunci ingerul vazu ceva in intinzand mana atinse obrazul femeii.
- Doamne, modelul asta pierde lichid! Ti-am spus ca incercai sa pui prea multe lichide in ea.
- Nu pierde lichid, e o lacrima..
- Pentru ce e lacrima?
- Lacrimile sunt felul ei de a-si exprima jalea, dragostea, singuratatea, tradarea, suferinta si orgoliul.
- Esti un geniu. Doamne, te-ai gandit la toate. Femeia este intr-adevar minunata.
Femeia are puteri ce-i uimeste pe barbati. Trece prin dificultati, face fata greutatilor, dar este fericita si indragostita.
•Surade cand vrea sa tipe.
•Canta cand vrea sa planga.
•Plange cand e fericita.
•Rade cand e nervoasa.
Lupta pentru a-si apara valorile. Infrunta nedreptatile. Nu accepta un NU ca raspuns daca ea crede ca exista o solutie mai buna. Isi rupe de la gura pentru ca familia ei sa aiba. Merge la medic cu o prietena careia ii este frica sa mearga singura . Iubeste fara sa ceara nimic in schimb. Plange cand fiii ei reusesc in viata si se bucura cand prietenii obtin premii. Este fericita cand aude de o nunta sau de nasterea unui copil. I se frange inima cand aude ca moare o prietena. Sufera cand pierde pe cineva drag, in schimb se dovedeste a fi puternica atunci cand crezi ca a epuizat toate fortele. Stie ca poate vindeca suferinta cu un sarut si o imbratisare.
Si totusi, are un DEFECT!
•Nu stie care este adevarata ei valoare..

11 feb. 2010

Despre mine.


O lume zace in mine si se zbate sa iasa afara… fiecare vrea dreptul lui, minutul, secunda lui… dar sunt asa de multi ca nu am timp pentru toti… sunt asa de multi ca nu vreau sa ii las pe toti. Ma autocenzurez, de multe ori functioneaza… insa cateodata mai iese din mine si cate un om care nu stiu cum a ajuns acolo… de care imi e rusine din secunda zero cand a itit capul… il inabus. il acopar, il ingrop in remuscari imediat… dar ma ingrozesc… realizez ca mai sunt poate 100, sau 1000 sau poate 1.000.000 ca el acolo… acolo in mine… si la toate aceste persoane teribile eu le dau nastere, eu ii intretin . Care e procentul de existenta al lor?… si de la cat la suta ar trebui sa ma sperii cu adevarat?… sau nu conteaza ca e unu sau un miliard … raul e deja in mine, a luat nastere si trebuie sa duc o lupta continua…, ma simt ca un Sisif, fara sanse de izbanda… fara siguranta unei victorii finale, castig doar mici lupte, razboiul insa continua pe toate flancurile…Cu toate astea, acest dinamism interior, si aceasta constientizare care ma sperie, imi si intareste convingerea ca traiesc, ca sunt totusi un om bun si ca poate, poate odata o sa pot sa zic ca m-am debarasat de ceilalti spre a ma gasi pe mine. Singurul real. Dar … dar daca nu exista acel UNU… sau daca exista si il gasesc, nu ma voi plictisi de mine? Nu voi regreta trairile intense, spaimele si bucuriile tuturor celor dinainte, implinirile si dezamagirile…Mda… caut seninatatea, atingerea absolutului. Si in acelasi timp nu vreau sa il gasesc… e mai atractiva cautarea in sine decat ideea gasirii ei.Stiu, caut mereu.. ma amagesc cu iluzia unei tinte de atins… dar sunt fericita cu cautarea mea dinamica, activa, vie, imprevizibila. E bine? E rau? Nu ma intereseaza, deja nu mai exista granita intre aceste doua concepte… se intrepatrund, una incepe cu sfarsitul celeilalte, intersectia lor nu e multimea vida. Nicidecum.Intersectia sunt eu.