Jurământul chinezesc al prieteniei

" Vreau să fiu prietena ta, de-a pururea, fără-ncetare. Până când dealurile vor fi şes şi râurile vor seca. Până când vor fi fulgere şi tunete iarna şi va ninge vara. Până când cerul şi pământul se vor contopi. Până atunci nu mă voi despărţi de tine. "

China, secolul I

şi ţi-am scris rândurile astea pentru tine!

pentru că tu eşti cea mai specială!

te iubesc mult. :x (corina)

Un defect al femeii.

Cand Dumnezeu a facut femeia, deja era in a sasea zi de munca si facea ore suplimentare. Atunci aparu un inger si-l intreba:

- De ce iti pierzi atata timp cu asta?

- Ai vazut cartea tehnica? Trebuie sa fie lavabila in totalitate, dar sa nu fie de plastic, sa aiba mai mult de 200 de piese mobile si in acelasi timp sa fie capabila sa functioneze fiind alimentata cu orice, chiar si cu resturi. In poala ei sa stea comod patru copii, si in acelasi timp, sa aiba un sarut cu care sa poata vindeca de la un genunchi julit pana la o inima ranita, si o sa faca totul numai cu doua maini.

Ingerul se minuna de cerinte.

- Cu doar doua maini? Imposibil! E prea multa munca pentru o singura zi. Asteapta pana maine, pana sa o termini.

- Nu! N-am s-o las pe maine! Sunt pe punctul de a termina aceasta creatie care este favorita inimiii mele. Ea se poate vindeca singura cand este bolnava si poate munci pana la 18 ore pe zi.

Ingerul se apropie si atinse femeia.

- Dar ai facut-o atat de delicata..

- Este delicata, dar in acelasi timp puternica. Nu-ti poti imagina cat e de rezistenta si de cate reusite e in stare.

- O sa fie in stare sa gandeasca?

- Nu numai sa gandeasca, ci si sa negocieze.

Atunci ingerul vazu ceva in intinzand mana atinse obrazul femeii.

- Doamne, modelul asta pierde lichid! Ti-am spus ca incercai sa pui prea multe lichide in ea.

- Nu pierde lichid, e o lacrima..

- Pentru ce e lacrima?

- Lacrimile sunt felul ei de a-si exprima jalea, dragostea, singuratatea, tradarea, suferinta si orgoliul.

- Esti un geniu. Doamne, te-ai gandit la toate. Femeia este intr-adevar minunata.

Femeia are puteri ce-i uimeste pe barbati. Trece prin dificultati, face fata greutatilor, dar este fericita si indragostita.

•Surade cand vrea sa tipe.

•Canta cand vrea sa planga.

•Plange cand e fericita.

•Rade cand e nervoasa.

Lupta pentru a-si apara valorile. Infrunta nedreptatile. Nu accepta un NU ca raspuns daca ea crede ca exista o solutie mai buna. Isi rupe de la gura pentru ca familia ei sa aiba. Merge la medic cu o prietena careia ii este frica sa mearga singura . Iubeste fara sa ceara nimic in schimb. Plange cand fiii ei reusesc in viata si se bucura cand prietenii obtin premii. Este fericita cand aude de o nunta sau de nasterea unui copil. I se frange inima cand aude ca moare o prietena. Sufera cand pierde pe cineva drag, in schimb se dovedeste a fi puternica atunci cand crezi ca a epuizat toate fortele. Stie ca poate vindeca suferinta cu un sarut si o imbratisare.

Si totusi, are un DEFECT!

•Nu stie care este adevarata ei valoare..

Despre mine.

O lume zace in mine si se zbate sa iasa afara… fiecare vrea dreptul lui, minutul, secunda lui… dar sunt asa de multi ca nu am timp pentru toti… sunt asa de multi ca nu vreau sa ii las pe toti. Ma autocenzurez, de multe ori functioneaza… insa cateodata mai iese din mine si cate un om care nu stiu cum a ajuns acolo… de care imi e rusine din secunda zero cand a itit capul… il inabus. il acopar, il ingrop in remuscari imediat… dar ma ingrozesc… realizez ca mai sunt poate 100, sau 1000 sau poate 1.000.000 ca el acolo… acolo in mine… si la toate aceste persoane teribile eu le dau nastere, eu ii intretin . Care e procentul de existenta al lor?… si de la cat la suta ar trebui sa ma sperii cu adevarat?… sau nu conteaza ca e unu sau un miliard … raul e deja in mine, a luat nastere si trebuie sa duc o lupta continua…, ma simt ca un Sisif, fara sanse de izbanda… fara siguranta unei victorii finale, castig doar mici lupte, razboiul insa continua pe toate flancurile…Cu toate astea, acest dinamism interior, si aceasta constientizare care ma sperie, imi si intareste convingerea ca traiesc, ca sunt totusi un om bun si ca poate, poate odata o sa pot sa zic ca m-am debarasat de ceilalti spre a ma gasi pe mine. Singurul real. Dar … dar daca nu exista acel UNU… sau daca exista si il gasesc, nu ma voi plictisi de mine? Nu voi regreta trairile intense, spaimele si bucuriile tuturor celor dinainte, implinirile si dezamagirile…Mda… caut seninatatea, atingerea absolutului. Si in acelasi timp nu vreau sa il gasesc… e mai atractiva cautarea in sine decat ideea gasirii ei.Stiu, caut mereu.. ma amagesc cu iluzia unei tinte de atins… dar sunt fericita cu cautarea mea dinamica, activa, vie, imprevizibila. E bine? E rau? Nu ma intereseaza, deja nu mai exista granita intre aceste doua concepte… se intrepatrund, una incepe cu sfarsitul celeilalte, intersectia lor nu e multimea vida. Nicidecum.Intersectia sunt eu.